Secretele orgasmul feminin
De multe ori bărbaţii spun că nu ştiu mare lucru despre femei. Însa dacă ar învaţa să cunoască femeia din mai multe puncte de vedere, ar ajunge ca acest răspuns să fie în favoarea lor. Femeia a fost înzestrată de la natură cu trăiri erotice speciale, care depind de bărbat în timpul actului sexual. Aşadar, bărbatul are un rol important în satisfacţia totală a unei femei în pat şi este necesar să cunoască anumite secrete tantrice.
Cunoaşterea tipurilor de orgasm feminin deschide o perspectivă amplă şi complexă a bărbatului asupra sexualităţii. Varietatea trăirilor erotice la femei este foarte mare, iar cunoaşterea diversităţii şi mai ales a profunzimilor ajută pe fiecare bărbat în parte să înteleagă mai bine firea umană şi rolul sexualităţii.
Trebuie precizat, de asemenea, că fericirea în dragoste nu poate fi trăită decât în doi, adevărata împlinire amoroasă a unuia fiind posibilă doar odată cu a celuilat.
Tipurile de orgasm feminin din următoarea enumerare au fost clasificate din punct de vedere al zonei care este predominant stimulată în timpul actului sexual.

1. Orgasmul Clitoridian,
După cum o arată şi numele este obţinut prin stimularea zonei externe a vaginului, în special a clitorisului.
În orgasmul clitoridian are loc aşa zisul „ efect de cort”, descris de Masters şi Jhonson, care constă în ascensiunea uterului în abdomen şi dilatarea părţii profunde a vaginului. Forma rezultată a vaginului este aceea a unui cort cu vârful în jos.
Potrivit tradiţiei orientale TAO, orgasmul clitoridian este în legătură cu o predominantă a energiei lunare, de tip Yin şi, deci, femeile care trăiesc numai acest tip de orgasm îşi dezvoltă în fiinţă un mare exces de energie lunară, cu toate consecinţele care survin ulterior. Energia acestui tip de orgasm este deosebit de greu de controlat atât de femei cât şi de bărbatul cu care face sex.
Această formă de orgasm poate fi corelată şi cu alte forme de orgasm cum ar fi, de exemplu cel vaginal, rezultând orgasmul clitorido-vaginal.
2. Orgasmul vaginal are două forme distincte:
Orgasmul vaginal inferior este indus prin stimularea zonei perineului la intrarea în vagin. Acest tip de orgasm este greu de controlat fiind produs de dinamizarea foarte puternică a unei energii vitale grosiere.
Apare mai ales în timpul contactelor sexuale frugale, făcute fără continenţă. Este caracteristic fiinţelor care au o mare vitalitate nesublimată, nevalorificată în mod creator.
Orgasmul vaginal profund (normal) apare în urma excitării zonei vaginale, fiind mai amplu şi mai complex decât celelalte două discutate până acum. El se manifestă prin contracţii vaginale puternice şi clare şi este însoţit de o descărcare considerabilă de fluide sexuale, în cazului sexului fără continenţă. Este în legatură cu amplificare energiei Yang, având asupra femeii şi asupra întregului cuplu efecte cât se poate de benefice. Din păcate, din lipsa unei instruiri adecvate a bărbaţilor, marea majoritate a femeilor nu ajung pe parcursul vieţii să trăiască această formă de orgasm.
4. Orgasmul de tip G este generat prin stimularea punctului G situat pe partea anterioară a vaginului. Punctul G numit şi pata lui Graffenberg a fost localizat la toate femeile examinate la aproximativ 2,5 cm de orificiul vaginal extern (de deschidere) pe peretele anterior vaginal, chiar în spatele osului pubian. Se consideră că punctul G consituie un vestigiul feminin echivalent prostatei masculine, având aceeaşi origine embriologică. Orgasmul de tip G crează o stare de satisfacţie destul de intensă însa este, ca şi cel vaginal inferior mai greu de controlat şi sublimat. Punctul G nu poate fi atins din poziţii erotice obişnuite. Pozitia cea mai răspandită este cea în care femeia este întinsă pe spate sau poziţia în care picioarele ei rămân deasupra umerilor iubitului ei. Pentru a atinge punctul G cele mai facile sunt poziţiile în care penetrarea se face pe la spate. Atunci când este sublimat şi acest tip de orgasm poate fi folositor pentru dinamizarea anumitor energii vitale în fiinţă.
În cazul femeilor necontinente sexual, orgasmul de tip G este însoţit de senzaţia stringentă de a urina şi de expulzare prin uretră a unui lichid a cărei compoziţie este identică cu cea a lichidului spermatic masculin, cu excepţia spermatozoizilor.
5. Orgasmul cervico-uterin este orgasmul cel mai profund şi cel mai complex, însa destul de rar întâlnit. Când stimularea vaginală este puternică, suficient de profundă şi îndelungată, există şi un fundal sufletesc adecvat, apar vibraţii care urcă spre cervix şi spre abdomen, transformându-se într-o serie de vibraţii lungi şi blânde care se răspândesc ca un nectar extrem de plăcut în tot corpul şi mai ales spre zona capului. Aceste unde induc uneori un fel de orgasm în afara corpului, care poate conduce în cele din urmă la anumite forme de extaz, energia sa putând fi simţită şi în afara corpului fizic, ca o sferă fluidică de forţă. Acest orgasm poate fi controlat aproape de la sine şi ascensioneză energia sexuală, permiţând atingere unor stări de conştiinţă superioare. Uneori, pentru deblocarea acestei forme de orgasm, femeia are nevoie ca iubitul să adopte anumite posturi favorabile care permit o penetrare profundă.
Pentru declanşarea orgasmului cervico- uterin este nevoie de penetrări foarte profunde, ritmice, într-un ritm care să fie în acord cu cel lăuntric al femeii. Pentru a putea fi declanşat cu uşurinţă, este necesar ca din punct de vedere al dimensiunilor organelor sexuale să existe o compatibilitate între cei doi. Fundalul emoţional pe care apare acest tip de orgasm este acela relaxat, plin de tandreţe. Introducerea acestui tip de orgasm cere din partea bărbatului o anumită solaritate şi, conex cu aceasta, un control al energiei sexuale şi psihice. Cea mai importanta condiţie pentru a atinge acest tip de orgasm rămâne totuşi, armonia dintre cei doi iubiţi şi bineînţeles, energia lor vitală. Este foarte bine pentru amandoi să înveţe să îşi controleze muşchii sexuali şi să îşi trezească profund sexualitatea şi răspunsul la stimulii erotici.
